STERILIZARE
Sterilizarea este realizată conform normelor legale în vigoare și verificată de catre organele abilitate ale Ministerului Sănătății și de către firma ce asigură service-ul aparaturii. În completarea dotărilor tehnice și a aparaturii de ultimă generație există și aparatele cu ultraviolete folosite la dezinfectia suprafețelor și sterilizarea aerului pentru siguranța maximă a pacientului.
Se respectă circuitul funcțional pentru sterilizarea instrumentarului, care are loc prin mijloace fizice și chimice. Metodele chimice presupun dezinfectarea cu soluții, iar cele fizice sterilizarea prin vapori sub presiune (căldură umedă), la autoclav.
În cadrul tratamentului stomatologic se folosesc numai consumabile de unică folosință (ace, bisturie, măști, mănuși, halate, bavete, aspiratoare bucale, pahare etc.), iar asistenta dezinfectează toate suprafețele de contact. În timpul oricărui tratament funcționează aparatul care realizează sterilizarea aerului din cabinet, iar după tratamente este folosită lampa cu ultraviolete pentru dezinfecția suprafețelor.
Folosirea celor mai eficiente substanțe dezinfectante cu efect bactericid și virucid garantat, a celor mai avansate tehnologii pentru sterilizarea instrumentarului , a aerului și a suprafețelor conferă o siguranță absolută pentru orice tratament.